Vă invităm într-un circuit unic pe piața turistică românească, „o continuare” a celebrului reality show America Express, pe care mulți dintre dumneavoastră probabil că l-ați urmărit. Vom porni precum concurenții pe un itinerariu fabulos pe misteriosul „drum al aurului”, în căutarea celebrului El Dorado. Vom ajunge întâi în Mexic, tărâmul zeilor azteci, țara contrastelor, a celor mai tari esențe și a celor mai stridente culori, o lume plină de ritmurile alegre și de veselie ale mariachilor, toate în mijlocul unui peisaj mirific. Vom descoperi temple, piramide și sanctuare mai mult sau mai puțin cunoscute, de o frumusețe remarcabilă, ne vom plimba prin vechile orășele coloniale de un pitoresc aparte numite „Pueblos Magicos”. Vom ajunge apoi în spectaculoasa Guatemala, inima civilizației maya, dominată de grandoarea vulcanilor legendari Atitlan, San Pedro și Toliman, o perlă din inima junglei, cu orașe care au păstrat parfumul erei coloniale și oraşe aborigene cunoscute pentru cultura K‘iche‘ Maya păstrată cu credință de locuitorii din regiune. Vom vizita cel mai mare centru urban al civilizaţiei mayaşe, Tikalul și ne vom plimba cu barca pe Lacul Atitlan, considerat de scriitorul Aldous Huxley cel mai frumos lac de pe pământ. Ultima țară unde vom ajunge va fi Columbia, care poartă numele exploratorului care a descoperit fără să știe continentul american. Deși mult timp asociată cu răfuielile teribilelor carteluri, Columbia este în același timp și cea care l-a dat lumii pe părintele realismului magic Gabriel Garcia Marquez. Țara smaraldelor, țara râului curcubeu, țara cafelei, paradisul florilor și al păsărilor ne va surprinde cu topografia incredibil de variată, vegetația luxuriantă, peisajele extraordinare a zonelor înalte și minunile mării Caraibilor. Prin urmare, aventura continuă!
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Mexic – Guatemala – Columbia
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Mexic – Guatemala – Columbia
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Parcul Chapultepec din Mexico City, Lacul Atitlan, Parcul Central din Antigua Guatemala, Parque Bolivar din Cartagena
Obiective arta: Plaza de la Constitucion, Catedrala Metropolitană, Templo Mayor, Paseo de la Reforma, Muzeul Naţional de Antropologie, Casa Azul - Casa Albastră, Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe, Teotihuacan: Piramida Soarelui, Piramida Lunii, Piramida Şarpelui cu Pene, Calea Morţilor - Calle de los Muertos, Piramida Jaguarilor, Palatul Quetzal, Tepantitla, Templul Quetzlcoaltl; Queretaro: Teatro de la Republica, Biserica Santa Clara, Biserica San Francisco de Asis, Aqueducto de Queretaro; San Miguel de Allende: Biserica Parroquia de San Miguel Arcangel, Muzeul Casa de Allende, Piața Civică, Piața Artizanilor; Guadalajara: Basilica de la Asuncion de Maria Santisima, Teatro Degollado, Glorieta Minerva, Primăria, Arcos de Guadalajara; Guatemala City: Piaţa Constituţiei, Palatul Naţional, Catedrala Metropolitană, Centrul Cultural Miguel Angel Asturias, Sexta Avenida; Antigua Guatemala: Biserica San Francisco El Grande, Catedrala, Biserica La Merced, Universitatea San Carlos, Muzeul Jadului; Muzeul de Arheologie din Guatemala City; Situl arheologic Tikal; Catedrala din Mina de Sare Zipaquira; Catedrala de la Inmaculada Concepcion din Barichara; Cartagena: Fortul San Felipe, Mănăstirea La Popa, Turnul cu Ceas, Las Bovedas, Plaza Santo Domingo, Plaza de la Aduana, Biserica Iezuită, Mănăstirea San Pedro Claver
Obiective traditii: Vizită la distileria Tequila Cuervo cu degustare, Piața din Chichicastenango
Obiective distractii: Plimbare cu barca la Xochimilco, plimbare cu barca pe Lacul Atitlan, plimbare cu telecabina în Parcul Național Chicamocha
Info tarif:
2690 EURO + 2560 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 790 USD
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 15
Dejun: 4
Cină: 7
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Amsterdam – Mexico City- Masa: În avion
- Cazare: Hotel Galeria Plaza Reforma 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion
Autocar
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (06:00 / 08:00), de unde se va pleca spre Mexico City cu zborul KL 685 (14:30 / 19:35). Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer pentru cazare la Hotel Galeria Plaza Reforma 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Mexico City- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Galeria Plaza Reforma 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur Mexico City:
Plaza de la Constitucion
Catedrala Metropolitană
Templo Mayor
Paseo de la Reforma
Parcul Chapultepec
Muzeul Naţional de Antropologie
Casa Azul - Casa Albastră
Plimbare cu barca la Xochimilco
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom face un tur panoramic al oraşului Mexico City în timpul căruia vom vizita centrul istoric, locul unde trecutul exploziv al Mexicului este zugrăvit în cel mai elocvent mod: Zocalo - partea centrală a oraşului cu Plaza de la Constitucion, Catedrala Metropolitană, construită după modelul celor din Toledo şi Granada şi vestigiile prehispanice ale Marelui Templu - Templo Mayor (exterior). Turul va continua de-a lungul Bulevardului Reformei - Paseo de la Reforma, cu Parcul Chapultepec, dominat de castelul său, fosta rezidență a împăratului Maximilian de Habsburg. Scurtă vizită la Muzeul Naţional de Antropologie, care adăposteşte o bogată colecţie de artefacte precolumbiene. După-amiază ne vom îndrepta spre sudul metropolei mexicane, în Coyoacan, unul din cartierele boeme ale capitalei care în istoria sa a fost martorul trecerii unor pictori, scriitori, artiști plastici și sculptori importanți care, prin contribuția lor, au îmbogățit acquis-ul cultural al Mexicului. Vom vizita Casa Azul - Casa Albastră, proprietate ce a aparținut familiei Frida Kahlo, artistă care s-a născut în această frumoasă reședință, unde a copilărit și a trăit mare parte a vieții împreună cu familia, și mai târziu cu Diego Rivera. Frida a dorit să lase casa iubitului ei Mexic, ceea ce s-a și întâmplat după moartea sa, când Diego a organizat aici Muzeul Frida Kahlo. La finalul zilei vom face o excursie la Xochimilco pentru o plimbare pe canale, cu bărci tradiţionale. Opţional, cină la un restaurant local cu spectacol susţinut de celebrii mariachi. Cazare în Mexico City la Hotel Galeria Plaza Reforma 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Mexico City – Teotihuacan – Queretaro – San Miguel de Allende- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Imperio de Angeles 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe
Teotihuacan:
Piramida Soarelui
Piramida Lunii
Piramida Şarpelui cu Pene
Calea Morţilor - Calle de los Muertos
Piramida Jaguarilor
Palatul Quetzal
Tepantitla
Templul Quetzlcoaltl
Queretaro:
Teatro de la Republica
Biserica Santa Clara
Biserica San Francisco de Asis
Aqueducto de Queretaro
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom părăsi Mexico City, dar nu înainte de a vizita Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe, sfânta patroană a Mexicului, celebru loc de pelerinaj pentru întreaga Americă Latină, situat pe colina Tepeyac din nordul orașului. Ne vom îndrepta apoi spre Teotihuacan, unul dintre cele mai impresionante oraşe ale lumii străvechi, ridicat de azteci în anul 100 î.Hr. pe o suprafaţă de 30 km2 şi care număra în perioada prehispanică peste 200.000 de locuitori. Vom vizita Piramida Soarelui, a treia ca mărime din lume, înaltă de 63 m, Piramida Lunii, de unde vom avea cea mai bună panoramă asupra sitului arheologic, Piramida Şarpelui cu Pene, Calea Morţilor - Calle de los Muertos, iniţial cu o lungime de 4 km, flancată de temple, palate şi pieţe, Piramida Jaguarilor, Palatul Quetzal, Tepantitla şi Templul Quetzlcoaltl. Vom pleca apoi spre Queretaro, un frumos oraș care combină esența provincială cu realitatea cosmopolită, unde nostalgia întâlnește viitorul. Acestea sunt bazele care modelează „queretaneidad”, identitatea orașului și a locuitorilor săi. Centrul istoric al vechiului oraș colonial Queretaro este considerat unic, deoarece a păstrat pe lângă planul primitiv al orașului cu străzile sale șerpuitoare, planul geometric al orașelor coloniale desenate de spanioli, motiv pentru care a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Populațiile indigene Otomi, Tarascos, Chichimeca și spaniolii au trăit împreună în pace în acest oraș, care se remarcă prin ornamentele sale baroce și numeroasele monumente civice și religioase, a cărui epocă de aur a fost între secolele XVII și XVIII. Vom face un scurt tur de oraș, care va include Teatro de la Republica, Biserica Santa Clara, o bijuterie monumentală și Biserica San Francisco de Asis, ce este fără îndoială cel mai important obiectiv istoric, întrucât a fost prima clădire de cult religios construită în Queretaro și reper esențial în dezvoltarea urbană a orașului. Vom avea prilejul de a admira apoi un simbol al orașului, maiestuosul Aqueducto de Queretaro, apeduct construit acum 300 de ani, cu o lungime de 1.280 m, ce are în prezent 74 de arcade, care ating o înălțime medie de 28,5 m. Dejun la un restaurant local. Plecare spre San Miguel de Allende, oraș colonial care oferă imaginea unui Mexic nostalgic, cu o frumusețe și o noblețe singulară, considerat a fi cel mai frumos oraș din țară. O percepție inteligentă a calității vieții l-a făcut să-și păstreze arhitectura, străzile pietruite, tradițiile și cultura. Orașul a devenit un refugiu căutat pentru artizanii și artiștii naționali talentați, dar și pentru cei internaționali, care își expun lucrările în numeroase galerii de artă. Cazare în San Miguel de Allende la Hotel Imperio de Angeles 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. San Miguel de Allende – Guanajuato – Guadalajara- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Morales Historico & Colonial 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur San Miguel de Allende:
Biserica Parroquia de San Miguel Arcangel
Muzeul Casa de Allende
cartierul istoric
Piața Civică
Piața Artizanilor
Tur Guanajuato
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom explora orașul San Miguel de Allende și vom începe cu vizitarea bisericii Parroquia de San Miguel Arcangel, cel mai emblematic monument din oraș, una dintre cele mai fotografiate biserici din Mexic, ale cărei turle neogotice de culoare roz pot fi văzute de pretutindeni din oraș. Vom continua cu vizitarea Muzeului Casa de Allende, casa copilăriei omonimului de azi al orașului Ignacio Allende, erou al Războiului de Independență din Mexic. Construit în anul 1760, conacul impunător prezintă vizitatorilor o imagine a vieții clasei superioare în San Miguel din sec. al XIX-lea și recapitulează evenimentele cheie din istoria locală și națională. Vom parcurge apoi cartierul istoric al orașului unde vom admira casele colorate de secolele XVIII și XIX și arhitectura lor barocă. Pentru a-și păstra moștenirea colonială, toate clădirile din cartierul istoric trebuie să fie vopsite într-o anumită culoare cu vopsea făcută din substanțe organice, la fel ca cele folosite în anii 1600. Vom poposi apoi în Piața Civică unde vom întâlni statuia lui Ignacio Allende, după care vom avea timp liber pentru a cutreiera prin Piața Artizanilor, prilej cu care vom putea admira ceramica și textilele colorate din zonă și cumpăra suveniruri autentice, lucrate manual. Plecare spre Guanajuato, un oraș cu nu mai puțin de 27 de biserici, înconjurat de dealuri abrupte, cu clădiri strălucitor colorate, cu așezăminte religioase extravagante, cu o istorie turbulentă, unde s-a născut cunoscutul artist Diego Rivera. Aici vom descoperi modul de viață tradițional mexican, dar și modul în care tinerii studenți se distrează, orașul fiind vestit prin Universitatea sa. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Guadalajara, capitala statului Jalisco, al treilea oraș ca mărime din Mexic, cunoscut datorită pitorescului său, ale cărui străzi reflectă un Mexic plin de mariachi, tequila și tradiții, cunoscut și sub denumirile de Ciudad de las Rosas, Perla del Occidente sau Silicon Valley Mexicano. Cazare în Guadalajara la Hotel Morales Historico & Colonial 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Guadalajara – Tequila – Guadalajara- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Morales Historico & Colonial 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Vizită la distileria Tequila Cuervo cu degustare
Tur Guadalajara:
Basilica de la Asuncion de Maria Santisima
Teatro Degollado
Glorieta Minerva
Primăria
Arcos de Guadalajara
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom face o excursie în orașul Tequila, celebru datorită faimoasei băuturi cu același nume. Pe traseu ne vom opri pentru a ne fotografia în câmpurile de agave albastre tequilane, care fac parte din peisajul din jurul orașului, ce se întinde de la poalele vulcanului Tequila până la Valea Rio Grande și care a obținut statutul de Patrimoniu Mondial UNESCO în anul 2006, ca peisaj Agave și facilități industriale antice din Tequila. Orașul Tequila a primit statul Pueblo Magico - Oraș magic, de către guvernul mexican pentru bogăția sa culturală, relevanța istorică și atracțiile turistice. Programul inițiat de guvern a început în anul 2001, astfel încât în prezent, Mexicul are peste 121 de Pueblos Magicos. Vom vizita centrul orașului Tequila și celebra distilerie Tequila Cuervo, prilej de a afla cum se produce cunoscuta băutură și care sunt tipurile de tequila, pe care le vom degusta. Întoarcere în Guadalajara, unde vom face un tur în partea sa istorică pentru a admira monumentele sale emblematice: Basilica de la Asuncion de Maria Santisima - fascinanta Catedrală din Guadalajara, una dintre cele mai importante din Noua Spanie (Mexicul colonial) cu o arhitectură interesantă, o combinație de stiluri, de la neoclasic, baroc și gotic, Teatro Degollado, un somptuos forum în stil neoclasic cu o boltă minunată care prezintă picturi realizate de Gerardo Suarez și Jacobo Galvez, Glorieta Minerva, o fântână reprezentativă pentru istoria orașului, Primăria, o clădire în stil colonial ce adăpostește o pictură murală pictată de Gabriel Flores, care reprezintă înființarea Guadalajarei și Arcos de Guadalajara, monumentala intrare principală a orașului în anii ’50 prin bulevardul Vallarta. Cină la un restaurant local și cazare în Guadalajara la Hotel Morales Historico & Colonial 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Guadalajara – Mexico City – Guatemala City- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Barcelo 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Tur Guatemala City:
Piaţa Constituţiei
Palatul Naţional
Catedrala Metropolitană
Centrul Cultural Miguel Angel Asturias
Sexta Avenida
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea către Mexico City, de unde vom zbura spre Guatemala City. Odată ajunși în capitala Guatemalei, situată la 1500 m altitudine, pe amplasamentul vechiului oraș mayaș Kaminaljuyu, în prezent cel mai mare oraș din Guatemala și cea mai mare aglomerare urbană din America Centrală, vom face un tur panoramic de oraș, pe parcursul căruia vom vedea Piaţa Constituţiei, Palatul Naţional, Catedrala Metropolitană, Centrul Cultural Miguel Angel Asturias, după care vom străbate Sexta Avenida. Cazare în Guatemala City la Hotel Barcelo 5* (sau similar 5*).
Ziua 7. Guatemala City – Chichicastenango – Atitlan- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Porta Lago 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
Barcă
- Obiective: Piața din Chichicastenango
Biserica Santo Tomas
Plimbare cu barca pe Lacul Atitlan
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Chichicastenango, oraşul aborigen cunoscut pentru cultura K‘iche‘ Maya păstrată cu credință şi dedicație de locuitorii din regiune. Vom vizita Biserica Santo Tomas veche de peste 400 de ani, unde şamanii mai practică şi astăzi diverse ritualuri, jertfind uneori păsări în cinstea zeilor. Orașul este renumit și pentru pitorescul târg local, care se ține în zilele de joi și duminică, unde vin să își vândă produsele locuitorii din regiune. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Lacul Atitlan, cel mai adânc lac din America Centrală (340 m), situat într-o regiune cu peisaje vulcanice impresionante și sate mayașe pline de culoare, considerat de scriitorul Aldous Huxley cel mai frumos lac de pe pământ. Aici vom face o pitorească plimbare cu barca. De altfel încântătoarea zonă a fost declarată parc național încă din anul 1955. Lacul s-a format în urmă cu mai bine de 80.000 de ani după o erupție vulcanică, într-un crater de 130 km² înconjurat de vârfurile vulcanilor inactivi Atitlan (3.537 m), Toliman (3.158 m) și San Pedro (3.020 m), numiți „Cei Trei Uriași”. Cină și cazare în Atitlan la Hotel Porta Lago 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Atitlan – Antigua Guatemala- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Camino Real Antigua 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur pietonal Antigua Guatemala:
Biserica San Francisco El Grande
Catedrala
Parcul Central
Biserica La Merced
Universitatea San Carlos
Muzeul Jadului
- Descriere: Mic dejun. După ce vom bucura de o încântătoare dimineață în peisajul de vis oferit de Lacul Atitlan, vom pleca spre Antigua Guatemala, care a servit drept capitală a Americii Centrale din anul 1543 până în anul 1773. Clima sa de „eternă primăvară”, deşi se află la 1530 m altitudine, face orașul deosebit de atractiv pentru vizitatori. Însoțiți de ghidul local, vom face un tur pietonal în centrul vechi al oraşului, care a intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1979, datorită frumoaselor clădiri din sec. XVII - XVIII şi a numeroaselor biserici care, spre încântarea turiştilor, se îmbină armonios cu arhitectura modernă a noilor construcţii. Turul va include cele mai importante obiective turistice, dintre care menționăm Biserica San Francisco El Grande, Catedrala, Parcul Central, Biserica La Merced, Universitatea San Carlos şi Muzeul Jadului. Cazare în Antigua Guatemala la Hotel Camino Real Antigua 5* (sau similar 5*).
Ziua 9. Antigua Guatemala – Guatemala City – Flores- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Camino Real Tikal 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Muzeul de Arheologie din Guatemala City
- Descriere: Mic dejun. Întoarcere în Guatemala City, unde vom vizita Muzeul de Arheologie, dedicat conservării artefactelor arheologice și etnologice, unde se pot admira peste 20.000 de comori antice din Guatemala, de la ceramică mayașă, lucrări de artă și meșteșuguri până la tradiționalele textile și îmbrăcăminte. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Flores, oraş situat în provincia Peten, centrul civilizaţiei mayașe din Guatemala. Cină și cazare în Flores la Hotel Camino Real Tikal 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Flores – Tikal – Flores – Guatemala City- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Barcelo 5* (sau similar 5*).
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Situl arheologic Tikal:
Palatul Regal Piaţa celor 7 Temple
Piaţa Centrală
Templu Marele Jaguar
Templul Măştilor
Acropolisul din Nord
Complexul Piramidelor
- Descriere: Mic dejun. În decursul dimineții vom vizita situl arheologic Tikal, considerat cel mai mare centru urban al civilizaţiei mayaşe, vechi centru de ceremonii antice, care în epoca sa de glorie dintre anii 200 - 900, a dominat politic regiunile mayaşe. Ruinele Tikal au fost descoperite în anul 1848, redescoperite în anul 1955 şi incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1979 datorită excepţionalei valori naturale şi culturale. Parcul Naţional, acoperit de păduri tropicale, are 576 km² şi cuprinde peste 3000 de structuri printre care Palatul Regal, Piaţa celor 7 Temple, Piaţa Centrală, unde se află faimosul Templu Marele Jaguar, Templul Măştilor, Acropolisul din Nord şi Complexul Piramidelor. Dejun inclus. Transfer la aeroportul din Flores pentru zborul spre Guatemala City unde ne vom caza la Hotel Barcelo 5* (sau similar 5*).
Ziua 11. Guatemala City – Bogota – Zipaquira – Villa de Leyva- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Hospederia Centro de Convenciones Duruelo 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Catedrala din Mina de Sare
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Bogota, de unde vom pleca spre Zipaquira, oraș renumit datorită Catedralei din Mina de Sare, biserică subterană catolică construită în interiorul unei mine de sare a Muntelui Halite, la 190 m adâncime. Acest loc unic pe care îl vom vizita îşi are originile la începutul anilor ’30 când minerii care lucrau în aceste mine de sare au construit un mic altar pentru a se ruga şi reculege înainte de a coborî în subteran. În anul 1954 s-a terminat construcţia primei catedrale, iar în anul 1955 s-a inaugurat noua catedrală, la aprox. 60 m sub cea existentă. În prezent este un loc de pelerinaj cunoscut, cu 14 capele de mici dimensiuni și catedrala propriu-zisă, care poate adăposti aprox. 3000 de persoane în timpul slujbei care se ține duminica. Vom parcurge și noi „Drumul Crucii” - „Camino de la Cruz” pentru a ajunge la altarul catedralei, care adăpostește una dintre cele mai mari cruci din subteran. Odată întorși la suprafață vom beneficia de timp liber pentru a explora așezarea. La finalul zilei vom ajunge în Villa de Leyva, unul dintre cele mai frumoase orașe coloniale din Columbia, cu străzi pavate cu dale, balcoane din lemn și atmosferă relaxată. Cină și cazare la Hotel Hospederia Centro de Convenciones Duruelo 4* (sau similar 4*).
Ziua 12. Villa de Leyva – Barichara- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Terra 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur Villa de Leyva
Tur Barichara:
Catedrala de la Inmaculada Concepcion
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom vizita frumosul orășel Villa de Leyva, declarat monument național în anul 1954. Vom putea vedea străzile antice pietruite ale localității, vom vizita unele dintre numeroasele biserici și vom admira casele văruite în alb cu acoperișuri de țiglă roșie care datează din secolul al XVI-lea. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Barichara, considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din Santander și Columbia. Orașul este situat pe marginea canionului râului Suarez, un loc cu o istorie de peste 300 de ani, care se caracterizează prin faptul că are o arhitectură colonială aparte. Vom face un tur panoramic de oraș, ocazie cu care vom vedea casele joase, cu pereții văruiți în alb, balcoane vopsite în verde și străduțe înguste pietruite. Vom vizita una dintre principalele atracții ale orașului, Catedrala de la Inmaculada Concepcion, situată în piața orașului. Cină la un restaurant local și cazare în Barichara la Hotel Terra 4* (sau similar 4*).
Ziua 13. Barichara – Parcul Național Chicamocha – Bucaramanga- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Bucaramanga Dann 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Național Chicamocha
- Optionale: plimbare cu telecabina în Parcul Național Chicamocha
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Parcul Național Chicamocha, cunoscut și sub numele de Panachi, un parc natural care se întinde de-a lungul canionului Chicamocha, al doilea cel mai mare canion din lume, situat în apropiere de orașul Bucaramanga. Parcul este o atracție turistică deosebită datorită peisajului spectaculos și a varietății de activități în aer liber pe care le oferă: parapanta, speleologia, camping, pescuit, caiac, rafting, alpinism etc.. Acesta a fost de asemenea una dintre locațiile favorite pentru campania din anul 2009 de selectare a celor șapte minuni ale lumii moderne. Parcul este deservit de un sistem de telecabină de 6,3 km lungime, unul dintre cele mai lungi sisteme de acest tip din lume. Opțional, veți putea lua telecabina pentru a observa canionul în toată splendoarea sa. Vor fi 3 stații: prima situată în interiorul parcului, cea din mijloc situată lângă râu și ultima, în „Vereda el Tabacal”. De asemenea, veți putea vedea cu această ocazie Monumentul de Santandereanidad, care reprezintă Revoluția Comuneros, prima treaptă a independenței Columbiei. Dejun la un restaurant local, după care ne vom deplasa spre Bucaramanga, capitala și cel mai mare oraș al departamentului Santander. Bucaramanga are peste 160 de parcuri împrăștiate în tot orașul, motiv pentru care este supranumit „Orașul parcurilor”. Cazare în Bucaramanga la Hotel Bucaramanga Dann 4* (sau similar 4*).
Ziua 14. Bucaramanga – Cartagena- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Caribe by Faranda Grand 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Tur Cartagena:
Fortul San Felipe
Mănăstirea La Popa
Turnul cu Ceas
Parque Bolivar
Las Bovedas
Plaza Santo Domingo
Plaza de la Aduana
Biserica Iezuită
Mănăstirea San Pedro Claver
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Cartagena, „perla colonială” a Americii de Sud, oraş înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, situat pe ţărmul Mării Caraibilor, în trecut fiind unul dintre primele sanctuare ale sclavilor eliberaţi din America. Însoțiți de ghidul local vom face un tur de oraș, care va debuta cu vizitarea Fortului San Felipe, a cărui cetate puternică construită în sec. al XVII-lea domină imaginea oraşului şi a Mănăstirii La Popa, situată pe o colină, de unde vom avea o priveliște superbă asupra orașului, a mării și asupra unuia dintre cele mai importante porturi de la Marea Caraibilor. Deoarece din Cartagena era expediată „prada” spaniolilor către Europa, comorile inestimabile ale incașilor, aurul și argintul adus din minele din Peru și Bolivia, au devenit țintă sigură pentru pirați, motiv pentru care orașul s-a dezvoltat în interiorul unei fortărețe. Dejun inclus. În continuarea zilei vom face o plimbare în partea veche a oraşului, prin labirintul străduțelor din interiorul fortăreței care păstrează încă ceva din misterul poveștilor cu pirații de odinioară, prilej de a admira conacele sale magnifice, Turnul cu Ceas considerat în trecut poarta principală de intrare în cetate, situat între Plaza de Independencia și Plaza de los Coches, Parque Bolivar, Las Bovedas, Plaza Santo Domingo, Plaza de la Aduana, Biserica Iezuită și Mănăstirea San Pedro Claver. Cazare la Hotel Caribe by Faranda Grand 5* (sau similar 5*).
Ziua 15. Cartagena – Bogota- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Opera 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
Avion
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale până la ora transferului la aeroport pentru zborul spre Bogota, capitala Columbiei, cu 9 milioane de locuitori, situată la altitudinea de 2.640 m, în regiunea andină. Orașul a fost fondat în anul 1538 de către spanioli și de-a lungul epocii coloniale a avut un rol important în regiune, fiind capitala Viceregatului Noii Granada, a Columbiei Mari și în prezent a Republicii Columbia. Transfer pentru cină și cazare la Hotel Opera 5* (sau similar 5*).
Ziua 16. Bogota – Paris- Masa: Mic dejun, cină
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Tur Bogota:
La Candelaria
Piaţa Bolivar
Catedrala
Palatul Narino
sediul președintelui Columbiei
Biserica El Sagrario
Muzeul Santa Clara
Casa de los Comuneros
Capitoliul
sediul congresului columbian
Biserica del Carmen
Muzeul Botero
Muzeul Aurului
„zbor” cu telefericul pe Muntele Monserrate
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom explora Bogota, printr-un tur panoramic şi pietonal care va include La Candelaria, partea veche a oraşului, cu parcuri pitoreşti, cu case coloniale pictate în culori pastelate, cu ferestre din oţel şi uşi solide din lemn. Vom ajunge în Piaţa Bolivar, dominată de statuia lui Simon Bolivar, unde se află Catedrala și principalele clădiri istorice precum Palatul Narino, sediul președintelui Columbiei, Biserica El Sagrario, Muzeul Santa Clara, Casa de los Comuneros, Capitoliul, sediul congresului columbian şi Biserica del Carmen. Vom vizita în continuare Muzeul Botero, care adăposteşte sculpturi şi tablouri ale artistului, precum şi lucrări ale altor artişti, cum ar fi Pablo Picasso, Miro, Degas Edgar sau Claude Monet. Apoi vom vizita Muzeul Aurului, care găzduieşte cea mai mare colecţie de artefacte prehispanice din lume, cu aprox. 38.000 de exponate, printre care şi o importantă colecţie de artă precolumbiană a aurului. În continuarea zilei ne vom aventura într-un „zbor” cu telefericul pe Muntele Monserrate, plutind deasupra oraşului până la o înălțime de 3.190 m, pe Cerro de Monserrate, cea mai bună ocazie de a admira panorama uimitoare a metropolei. Colina era considerată sacră în perioada precolumbiană de către indigenii Muisca, astfel că în sec. al XVII-lea a fost ridicată o biserică, vizitată de atunci până în prezent de o mulțime de pelerini. Cină de rămas bun și transfer la aeroportul din Bogota pentru plecarea spre Paris cu compania Air France, zbor AF 423 (23:55 / 16:10).
Ziua 17. Paris – București- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Paris la ora 16:10, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul AF 1088 (19:30 / 23:20).