Un circuit unic pe piața turistică din România, o călătorie inedită ce va începe în vestul Africii, în Dakar, capitala Senegalului, un loc plin de viață și culoare unde vom avea ocazia să explorăm piețele cu produse tradiționale, să descoperim istoria sumbră a epocii sclaviei din Insula Goree și să interacționăm cu grupurile etnice Fulani. Vom continua cu Arhipelagul Insulelor Capului Verde, un paradis exotic situat în Oceanul Atlantic, la o distanță de peste 500 km de coastele Africii. Vă invităm să vă bucurați de peisajul mirific, de contrastul dintre munții vulcanici și plajele cu nisip fin, scăldate de apele albastre ale oceanului, să pășiți pe urmele nemuritoarei Cesaria Evora și să descoperiți amestecul cultural inedit dintre tradiția europeană și cea africană care conviețuiesc într-o simbioză perfectă pe aceste insule parcă aruncate în mijlocul Atlanticului, la granița dintre lumi. Tropical, vulcanic, spectaculos, artistic, acestea sunt cuvintele-cheie care descriu Insulele Capului Verde.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Senegal și Insulele Capului Verde
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Senegal și Insulele Capului Verde
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Oceanul Atlantic, Insula Goree, Insula Santiago, Vârful Antonia, Insula Sao Vicente, Insula Santo Antão, Peştera „Olho Azul”, Deşertul Terra Boa, Parcul Național Bandia
Obiective arta: Insula Goree: Casa Sclavilor, Blocul de Licitații, Muzeul Etnografic, Fortul, Dakar: Piața Independenței, Palatul Prezidențial, Marea Moschee, Piața Kermel, Piața Tilen, Monumentul Renașterii Africane, Muzeul Civilizației Africane, Insula Santiago: Cazarma Jaime Mota, Palatul Prezidențial, Piața Albuquerque, Monumentul lui Diogo Gomes, Clădirea Muzeului Etnografic, Centrul vechi Cidade Velha, Regiunea Serra Malagueta, Insula Sao Vicente: Palatul Guvernatorului, Sediul Primăriei, Liceul Ludjero Lima, Piaţa locală africană
Obiective traditii: Satul pescăresc Tarrafal, Satul Pedra de Lume
Obiective distractii: Piața de produse de artizanat Soumbedioune, Relaxare pe o plajă idilică cu palmieri pe Insula Santiago, urcare până la punctul de belvedere Monte Verde, minele de sare Pedra de Lume, baie în Salinas de Pedra de Lume, Santa Maria: zona rezidenţială Murdeira, Palmeira, Buracona cu piscina naturală, degustare de cafea la cafeneaua Bom Dia din Espargos, safari în Parcul Național Bandia
Info tarif:
4190 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 590 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 15 turişti; pt. 10-14 turişti, tariful se va majora cu 90 euro/pers.
Nr minim de turisti: 15
Ghizi: Însoţitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 3
Demipensiune: 5
All Inclusive: 3
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Istanbul – Dakar- Cazare: Hotel Novotel 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 07:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (09:35 / 11:00) spre Istanbul, de unde se va pleca spre Dakar, capitala Senegalului, cu zborul TK 503 (14:05 / 18:30). Transfer și cazare la Hotel Novotel 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Dakar – Insula Goree – Dakar (Senegal)- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Novotel 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Obiective: Insula Goree:
Casa Sclavilor
Blocul de Licitații
Muzeul Etnografic
Fortul
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre portul din Dakar unde vom urca la bordul unui ferry-boat către Insula Goree, cunoscută popular și sub numele de „Casa Sclavilor”, cea mai mare piață de sclavi din Africa de Vest Continentală, unde au fost cumpărați și vânduți sclavi africani pentru mai bine de 300 de ani. Înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, insula este una dintre cele mai importante atracții turistice ale Senegalului, majoritatea clădirilor fiind renovate, străduțele fiind pline de culoare, cu multe flori, un adevărat paradis al turiștilor. Aici vom avea ocazia să vizităm Casa Sclavilor, unde erau închiși zeci de mii de oameni, Blocul de Licitații, unde erau licitați și cumpărați sclavii, Muzeul Etnografic și Fortul, precum și să interacționăm cu localnicii. Întoarcere la Dakar cazare la Hotel Novotel 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Dakar (Senegal) – Insula Santiago (Insulele Capului Verde)- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Pestana Tropico 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Dakar:
Piața Independenței
Palatul Prezidențial
Marea Moschee
Piața Kermel
Piața de produse de artizanat Soumbedioune
Piața Tilen
Monumentul Renașterii Africane
Muzeul Civilizației Africane
- Descriere: Mic dejun. Tur panoramic și pietonal al orașului Dakar, capitala Senegalului. Vom face o primă oprire în Piața Independenței, „inima” orașului Dakar, care a fost construită în anii 1960, fiind înconjurată de numeroase clădiri în stil colonial, inclusiv Biroul Guvernatorului Francez și Camera de Comerț. Vom admira în continuarea turului Palatul Prezidențial, un conac istoric construit în anul 1902 cu scopul de a servi drept reședință pentru Guvernatorul General al Africii de Vest Franceze, în prezent reședință oficială a președintelui Senegalului, dar și Marea Moschee, una dintre cele mai importante clădiri religioase din Dakar, la al cărui design au lucrat atât arhitecți francezi cât și arhitecți marocani. Moscheea a fost inaugurată în anul 1967 și este renumită atât pentru interiorul său extrem de bogat ornamentat, cât și pentru minaretul care se ridică la o înălțime de 67 de metri. Vom străbate apoi străzile Dakarului pentru a vizita principalele piețe ale orașului: Piața Kermel, Piața de produse de artizanat Soumbedioune, și nu în ultimul rând Piața Tilen, renumită pentru plantele medicinale precum și pentru vracii prezenți aici. Vom putea vedea Monumentul Renașterii Africane, cea mai înaltă statuie de pe continentul African, ce a fost inaugurată în anul 2010 pentru a comemora cei 50 de ani de independență ai Senegalului. Având o înălțime de 50 de metri, acest monument este mai înalt decât Statuia Libertății din New York sau statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. Ultima vizită în cadrul acestui tur va fi la Muzeul Civilizației Africane, un complex impresionant, construit la inițiativa primului președinte senegalez, Leopold Sedar Senghor. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Insula Santiago cu compania Air Senegal, zbor HC 207 (17:15 / 18:00). Transfer pentru cină și cazare la Hotel Pestana Tropico 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Insula Santiago- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Pestana Tropico 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Cazarma Jaime Mota
Palatul Prezidențial
Piața Albuquerque
Monumentul lui Diogo Gomes
Clădirea Muzeului Etnografic
Centrul vechi Cidade Velha
Piaţa locală africană
- Descriere: Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local pentru un scurt tur panoramic al oraşului Praia, prilej cu care vom admira unele dintre cele mai vechi clădiri, cum ar fi cazarma Jaime Mota din anul 1826, Palatul Prezidențial, Piața Albuquerque, monumentul lui Diogo Gomes și clădirea Muzeului Etnografic. Vom vizita în continuare orașul vechi, Cidade Velha, situat în partea de sud a Insulei Santiago. Fondată în anul 1462, Cidade Velha este cea mai veche așezare din Capul Verde și fosta sa capitală. Odată numită Ribeira Grande, numele său a fost schimbat în Cidade Velha la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Situat în largul coastei nord-vest a Africii, acest oraș a fost prima așezare colonială europeană la tropice. Unele dintre planurile originale planificate meticulos sunt încă intacte și includ o cetate regală, două biserici și o piață din sec. al XVI-lea, motiv pentru care orașul a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2009. Ne vom opri la piaţa locală africană, plină de culoare, unde vom vedea localnicii care vând produse tradiţionale și de unde vom putea cumpăra ce ne va tenta. Cină şi cazare la Hotel Pestana Tropico 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Insula Santiago- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Pestana Tropico 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Vârful Antonia
Regiunea Serra Malagueta
Satul pescăresc Tarrafal
Relaxare pe o plajă idilică cu palmieri
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom călători către nordul insulei pentru a descoperi peisaje unice generate de munții înalți și văile spectaculoase. Vom vedea sate tradiționale, vom trece pe lângă Vârful Antonia, cel mai înalt de pe insulă. Vom ajunge în regiunea Serra Malagueta, bogată în păduri de eucalipt, câteva specii de accacia și plante endemic, după care vom ajunge în satul pescăresc Tarrafal unde vom putea vedea fostul câmp de concentrare al deținuților politici oponenți ai ocupației portugheze, transformat în muzeu. Ne vom putea relaxa apoi pe o plajă idilică bordată cu palmieri. Întoarcere pentru cină şi cazare la Hotel Pestana Tropico 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Insula Santiago – Insula Sao Vicente- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Oasis Atlantico Porto Grande 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Insula Sao Vicente:
Palatul Guvernatorului
Sediul Primăriei
Liceul Ludjero Lima
Urcare până la punctul de belvedere Monte Verde
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Insula Sao Vicente. Vom ajunge în Mindelo, oraș port în nordul insulei și localitatea natală a renumitei cântărețe Cesaria Evora. Alături de ghidul local vom descoperi clădirile cu arhitectură colonială, Palatul Guvernatorului, sediul Primăriei și Liceul Ludjero Lima. Vom urca apoi la punctul de belvedere Monte Verde pentru o priveliște spectaculoasă a orașului. Transfer pentru cină şi cazare la Hotel Oasis Atlantico Porto Grande 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Insula Sao Vicente – Insula Santo Antão – Insula Sao Vicente- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Hotel Oasis Atlantico Porto Grande 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Obiective: Insula Santo Antão
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom traversa cu un ferry-boat pentru a descoperi Insula Santo Antão, cunoscută și sub denumirea de „Insula Munților”. Platoul și craterul Corda formează un parc natural bogat în floră și faună influențate de precipitațiile bogate și microclimatul din crater. Vom opri în câteva puncte de panoramă în care vom admira priveliști ce ne vor tăia răsuflarea. Dejun inclus. După-amiază ne vom întoarce pentru cină şi cazare la Hotel Oasis Atlantico Porto Grande 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Insula Sao Vicente – Insula Sal- Masa: All Inclusive
- Cazare: Hotel Melia 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecare spre Insula Sal, o altă insula din arhipelagul Capului Verde. După sosire, transfer pentru cazare în regim All Inclusive la Hotel Melia 5* (sau similar 5*).
Ziua 9. Insula Sal- Masa: All Inclusive
- Cazare: Hotel Melia 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Minele de sare Pedra de Lume
Satul Pedra de Lume
Baie în Salinas de Pedra de Lume
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom convinge că Insula Sal este „cea mai de preţ bijuterie” a Republicii Capului Verde, o insulă paradisiacă cu ambient african-european incitant şi cu plaje perfecte. Nisipul auriu, oceanul turcoaz, zonele deşertice şi văile uscate cu petice de verdeaţă din loc în loc și cele 350 de zile însorite pe an, fac din Insula Sal o destinaţie perfectă de vacanţă pentru iubitorii de natură, plajă şi soare. Sal este cea mai veche insulă a arhipelagului, fiind formată în urmă cu 50 milioane de ani ca urmare a exploziei unui vulcan, în prezent inactiv, în al cărui crater se întinde acum un lac sărat imens, Pedra de Lume. Vom face o excursie la minele de sare Pedra de Lume, vom ajunge în satul Pedra de Lume, situat în partea nord-estică a insulei, la 5 km est de capitala insulei Espargos, care a fost fondat odată cu exploatarea iazurilor de sare în anul 1796. Producția de sare a înflorit în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, dar a intrat în declin după anul 1887, când Brazilia, principala destinație de export, a impus interzicerea sarei importate. Zona conține iazuri de evaporare a sării denumită Salinas de Pedra de Lume, construite pe lacul natural de sare, care s-au format prin infiltrarea apei din mare, deoarece baza craterului este sub nivelul mării, formând astfel punctul cel mai de jos din Capul Verde. Extracția de sare este în prezent inactivă din anii 1990. Nu uitați să aveți cu dumneavoastră costumul de baie și un prosop pentru a vă bucura de această experiență uimitoare. Cazare în regim All Inclusive în Insula Sal la Hotel Melia 5* (sau similar 5*).
Ziua 10. Insula Sal- Masa: All Inclusive
- Cazare: Hotel Melia 5* (sau similar 5*)
- Optionale: Santa Maria:
Zona rezidenţială Murdeira
Palmeira
Buracona cu piscina naturală
Peştera „Olho Azul”
Deşertul Terra Boa
Degustare de cafea la cafeneaua Bom Dia din Espargos
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă pentru a ne bucura de plajele cu nisip fin, de facilitățile hotelului deluxe la care suntem cazați. Opțional, puteți face o excursie cu ghidul local pentru un tur complet al insulei Sal, care va include o vizită în centrul orăşelului Santa Maria, zona rezidenţială Murdeira, Palmeira, un mic orăşel pescăresc de unde veţi putea cumpăra produse autentice din Capul Verde, Buracona cu piscina naturală și faimoasa peşteră „Olho Azul” (Ochiul Albastru), Deşertul Terra Boa unde veți putea observa fenomenul Fata Morgana, Espargos cu centrul administrativ al insulei, unde vă veți opri la cafeneaua Bom Dia pentru a degusta o cafea al cărei secret de preparare păstrat de patru generaţii a făcut-o celebră. Întoarcere pentru cazare în regim All Inclusive în Insula Sal la Hotel Melia 5* (sau similar 5*).
Ziua 11. Insula Sal – Dakar (Senegal)- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Novotel 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom bucura de timp liber și vom putea face ultimele cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Dakar cu compania Air Senegal, zbor HC 208 (19:15 / 22:15). Transfer pentru cazare în Dakar la Hotel Novotel 4* (sau similar 4*).
Ziua 12. Dakar – Parcul Național Bandia – Dakar – Istanbul- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Safari în Parcul Național Bandia
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată unei experiențe inedite, safari în Parcul Național Bandia aflat la doar 65 km distanță față de capitala aglomerată Dakar, considerat o adevărată „bijuterie ecologică a Senegalului”, unde vom putea admira animale sălbatice precum rinoceri, crocodili, antilope, maimuțe, bivoli și gazele impala. Transfer la aeroportul din Dakar pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 504 (20:00 / 05:50).
Ziua 13. Istanbul – Bucureşti- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la ora 05:50 în Istanbul, de unde se va pleca spre București cu zborul TK 1043 (07:00 / 08:15).